“Here is the deepest secret nobody knows. Here is the root of the root and the bud of the bud and the sky of the sky of a tree, called life, which grows higher than soul can hope or mind can hide.
And this is the wonder that’s keeping the stars apart… I carry your heart, I carry it in my heart.”

Vreau… Vreau… v r e a u… Vreau să facem o diferenţă, o deosebire intre ei toți și noi doi.
Aş vrea ca ei toți să fie exilați pe veci în lumea lor “perfectă”… perfect stricată, deziluziona(n)tă, rătăcita și rece, și mult prea moartă pentru sângele nostru roșu-taur, prea frigidă pentru pielea noastră arzândă, mult prea exuberantă pentru intimitatea noastră tainică, mult prea complicată pentru simplitatea cu care reușeam să coborâm, rând pe rând, stelele, prea apatică pentru râsul nostru electrizant, prea monocromă pentru uraganul de culori în care se îneacă tot ce ne înconjura…
Mi-e greu să cred că atunci când cineva spune “noi”, nu îi vine automat în creier imaginea noastră. Încă mai am curajul de a vorbi despre tine și mine la persoana întâi, plural.

Ah, te-as lua de mână și am alerga cu ochii închiși în plină stradă, în lumea asta de frustrați, tristeți și disperați, ca doi drogați ai dorinței…

În toată nebulozitatea mea, singura care mai înţelege câte ceva eşti tu… şi nici măcar nu-ţi dai seama . . .

Fără tine vara nu e vară, marea e nesărată…
Şi m-am săturat! M-am săturat să fiu mereu o prăjiturică sărată, tristă şi schimbătoare!!! Îmi vreau vara înapoi…
Pentru că nu trebuie să fie aşa!

Şi ştiu că ce scriu acum aici mă priveşte direct şi personal numai şi numai pe mine şi că nu interesează pe nimeni cum mă simt sau ce doleanţe am dar chiar nu mai ştiu ce să fac….
O să-mi împrăştii iar tot ce simt prin oraşul ăsta al sinucigaşilor şi iar o să ajung acasă obosit şi gol… dar parcă şi mai greu decât am plecat.