Pentru că te iubesc… 24.05.

De când m-am întors, surprinzător stau în aceleași haine trântit pe pat, fără vreun chef să mă ridic să fac ceva. Nici măcar draperiile nu le-am tras. Îmi place așa în întuneric, îmi pot proiecta pe perete amintirile cu tine și dacă mă chinui un pic și închid ochii chiar cred pentru câteva secunde că încă mai ești în stânga mea și mă ții în brate.

Încă mi-a rămas în piele mirosul tău și aș vrea să stea așa până când am să te revăd. Și pe buze mi-a rămas setea de tine și în ochii dorul nopților în care stăteam pur și simplu și ne uitam unul la altul. Sau de diminețile în care mă trezeam mai repede și mă uitam la tine cum dormi și zâmbeam și nu mi se părea nimic mai frumos.

Da, te iubesc. Mă fascinezi… mă umpli, mă completezi, mă faci să râd, să plâng, să visez, să iubesc, să uit, să-mi doresc.
Stau și aștept și sper că ai să vii înapoi acasă. Sunt egoist, știu…dar de când ai plecat nimic nu mai e la fel, nici măcar eu. Și chiar dacă nu ai să vii am să te aștept. O să visez în continuare la livingul ăla cu șemineu în care să stai și să-ți aduc o cafea și să ne iubim pentru cât timp o-m mai avea.

Exagerez.. și tind să visez prea mult, nu? Dar asta mă ajută să ies din starea asta…

Te iubesc pentru că: hm…aș putea să înșirui un milion de motive de genu: pentru că mă faci să râd, pentru că îmi asculți aberațiile, pentru că te pot suna oricând, pentru că știi exact ce să spui să faci să-mi fie bine, pentru că mă faci să mă simt frumos, pentru că…. dar sunt clișeice. Te iubesc pentru că ești tu! Și pentru că de-abia acum știu cum ești cu adevărat.
Te iubesc pentru că mă aștepți, pentru că ai răbdare și pentru că mă faci să am încredere în noi.

Totul mi se pare un haos total unde nici măcar cele mai simple lucruri nu mai au sens… acasă nu mai e acasă. Acasă pentru mine e în tine, înăuntrul tău.
E al naibii de greu și băga-mi-aș picioarele…lucrurile sunt mult prea complicate. Ar fi trebuit să fie simplu și să nu ne doară așa de tare….Și aș vrea, iți jur că aș vrea să le simplific… dar nu știu cum… și până acum nu am reușit decât să le complic mai tare. Vreau să mă trezesc mâine dimineață lângă tine, sau măcar mai aproape de tine. Dă-mi o idee, cum aș putea să fac să fie totul mai ușor?

Și e și mai nașpa pentru că vreau să-ți fie bine acolo, chiar vreau asta… și nu știu cum să împac astea două sentimente care ar trebui să se înțeleagă: faptul că te vreau aproape și faptul că vreau să-ți fie bine. Aș vrea să găsesc răspunsul…. și oricâtă lume aș întreba nimeni nu știe să-mi dea răspunsul… de ce? Pentru că probabil nu e nici un răspuns, e doar soarta, destin sau cum dracu’ s-o chema care ne supune la chestii de-astea și ne face să ne fie greu. Și în ultima instanță nu ne rămâne decât sa acceptăm lucrurile așa cum sunt… și mă chinui să fac… și nu pot…. Dar am să tac, nu vreau să fac și eu să-ți fie mai greu. Nu am să mai plâng, sau nu ai să mai știi asta…. o să te iubesc.
Doar atât… și dacă să te iubesc înseamnă să accept depărtarea dintre doar ca să fii tu mai bine decât ai fi aici am să fac asta .

Te rog doar, ca dimineața când te trezești să-ți rezervi câteva secunde și să te gândești că te iubesc, că mi-e dor de tine și că eu te aștept acasă…