04. 23.06.

Mi-e dor.
Mi-e atât de dor.

Mi-e dor de noi… de cum obişnuiam să fim.
Eram ca fulgii de nea… ne consumam atât de impetuos unul lângă altul încât ajungeam să ne topim într-un dans al emoţiilor în vântul din exterior, ce nu ne afecta şi nu devenea nimic mai mult decât un simplu martor ocular al nebuniei şi plăcerilor ce ne legau.
Erau atât de dulci vremurile alea; miroseau a vară…
Mi-e dor de vremurile când ne pierdeam glasul la telefon, dezbătând de la cele mai nesemnificative lucruri până la teoria relativităţii a lui Einstein; când obişnuiai să mă suni, indiferent că era 2 noaptea, pentru că aveai o depresie şi eram singurul cu care vroiai să o împarţi sau singurul ce te putea scoate din ea; mi-e dor de vremurile când eram nervos şi ţipam şi trânteam iar tu stăteai modestă, uitându-te la mine, şi-mi aruncai în întregime acea stare la gunoi când începeai să te joci dezinvolt în părul meu; când eram singurul căruia ii te puteai destănui şi care mai înţelegea ceva din peisajul obscur în care te adânceai.
Mi-e dor de vremurile când mă vedeai drept punctul tău fix într-o lume în continuă mişcare şi expansiune… Mi-e dor de vremurile când imi spuneai că sunt eroul tău…

Dar azi totul e diferit… diferit şi rece. De asta mi-e frică de schimbare; a trecut mult timp şi eu încă nu m-am adaptat schimbării la care m-ai supus.
Acum îmi reproşezi că nu te cunosc câtuşi de puţin şi că lumea nu mai are nevoie de încă un erou.
Nu vreau să te leg de un trecut de care mintea ta încearcă să se lepede şi să-l uite.
De fapt, nu vreau să te leg de trecut.

Mi-e dor.

I miss you. You, not who you are or who you pretend to be. I don’t need pretend and I don’t need a lie that looks like you.
I just need you.