10. 12.07.

Până şi patul, treptele şi zidurile astea prăfuite îşi mai aduc aminte de noi.

De fapt, tot blestematul ăsta de oraş e îmbâcsit de noi; ne-am iubit cu atâta forţă, atât de mult şi atât de lacom încât am culminat printr-o explozie ce ne-a aruncat iubirea prin tot acest labirint: în scările şi străzile lui prăfuite, în pub’urile şi parcurile lui… iar eu alerg ca un nebun să o adun. Mă străduiesc să refac un puzzle ale cărui piese s-au pierdut de mult…

Toţi îşi aduc aminte de noi.

Mai puţin tu.