… 31.05.

Și sunt atât de aproape să te pierd… și iți jur că nu vreau asta.

Doare, doare tare rău să văd cum într-o zi s-a aproape dărmat tot ce am construit! Dar tot!

Și ești ciudată și nu mă mai iubești la fel. E iubire amestecată cu furie și îndoieli. Și nu e cazul…

Îmi simt “eul” bolnav… Bolnav de frică… De frica de a nu te pierde. Frica de a nu rămâne singur aici, unde sunt atât de multe lucruri care-mi aduc aminte de tine. Frica de a nu mai auzi din gura ta ceva, orice; de a nu mai fi al tău.

Și te iubesc atât de mult, atât de rău defapt.
Știi ce-mi doresc cel mai mult? Să pot să te fac fericită, măcar un pic din cât m-ai făcut tu pe mine.
Și vreau să ajungem și la mare împreună… să-mi îneci frica în mare și să-ți promit că sunt al tău acolo, la 12 noaptea în fața mării. Să iți jur pe sarea mării că am să te iubesc și tu să-mi promiți că ai să fii acolo mereu să mă iei în brațe când mi-e frig… așa cum ai făcut-o până acum .

Nu vreau să ne mai doară .

Jură-mi, nu nu-mi jura, nici măcar nu-mi promite, doar spune-mi că mă iubești…..