Și-am încălecat pe-o șa și s-a dus povestea mea… 02.06.

Nu am început cu “a fost odată”…. nici măcar nu provin din vreun neam regal și nici tu. Nu sunt nici vreun făt-frumos cu multe case și curtezane a căror număr deja l-ai pierdut, nici tu vreo Cenușăreasă modernă cu aspirații , nici vreo frumoasă adormită pe boxa din vreun club de la prea multă oboseală. Nici de zâne prea bune nu am avut parte…

Tu… tu nu ai luptat pentru mine… nu până la final. Eram deja al tău din prima zi… nu a trebuit să faci prea mult efort…. și acum m-ai lăsat. Ți-e frică? De cine? La prima greutate vrei să fugi, dar nu am să te las.

Îți e mai ușor să pleci… să mă lași pe mine aici în camera asta goală… unde pozele cu tine îmi acoperă rănile și nu le fac vizibile.
M-ai lăsat singur…. aici și e frig… și mi-e somn.

Mi-e dor de tine…. și mă doare tot… fiecare cuvânt, fiecare vis, fiecare lacrimă, fiecare vers… tu mă dori.
M-ai omorât și tu.
Ai putea să te întorci la mine, să-mi spui că-ți pare rău și că mă crezi. Ai putea să mă iubești în continuare… am putea să așteptăm vara împreuna… defapt am putea aștepta toate verile ce vor urma împreună.

Sau ai putea să nu mai vii deloc. Să mă uiți, cu toate că nu ai să faci asta. Nu ai să poți. Cum nici eu nu am să nu te mai pot iubi. Cum nimeni altcineva nu o să mă facă la fel de fericit ca tine, cum doar tu exiști… cum doar tu m-ai conjugat de la clișeicul viitor “o să fiu fericit” la prezentul incredibil “sunt fericit” .

Cum doar pentru tine aș traversa țara asta și lumea, cum doar ție m-am dăruit. Complet și sincer.
Măcar dacă aș ști că ai să citești asta vreodată…
Nu îmi pare rău de nimic, nu regret nimic din ce a fost intre noi . Pentru că nu ți-am greșit cu nimic și doare când mă acuzi de lucruri neadevărate.

Și deci punctul culminat al poveștii noastre? Hm, nu știu exact unde-a fost. Autorul a sărit peste partea asta și nici un fel de conflict nu a fost țesut între noi . Ai trecut direct la final și l-ai decis. Ai zis că e gata și gata a fost. Nu mi-a ghicit nicio vrăjitoare și nicio zână nici în cafea, nici în cărți, nici în stele că așa se va întâmpla. Și ai dărâmat tot decorul interior.

Am rămas gol într-o carte de-abia începută cu multe foi albe în față de umplut. M-ai lăsat pe mine să termin de scris… și ai plecat, nu pe un cal alb, nici măcar cu o mașină. Ai plecat simplu, pe jos, așa cum te-am cunoscut și cum te-am iubit.

Și încă o fac…. te iubesc… și așa o să umplu și restul paginilor albe. Cu cuvinte de dor.
Mi-e dor de tine, dor de noi.

Și-am încălecat pe-o șa… și povestea mea….?
Poate o reluăm… poate m-ajuți s-o continuăm.